Monedă nazistă din anul 2039 descoperită în Mexic . Vine dintr-un univers paralel ?

Una dintre cele mai controversate descoperiri a fost realizată în Mexic. Este vorba despre o monedă controversată, care poartă marca Germaniei naziste și are inscripționat anul 2039. Aceste două elemente ridică numeroase semne de întrebare cu privire la originea acestei monede, dar și la locul în care a fost descoperită.

Se pare că moneda misterioasă a fost găsită de Diego Avilés într-un sit arheologic din Mexic. Avilés a creat un videoclip, pe care l-a încărcat pe Youtube, în care explică descoperirea sa. Primul lucru care i-a atras atenția se referă la inscripția de pe monedă.



Ciudat este că moneda poartă marca Germaniei naziste (Reichsmark 2039), cu anul de 2039. Mai mult de atât, pe monedă există și o inscripție în spaniolă, (Nueva Alemania) Noua Germania. Pe verso se poate vedea  crucea de fier și expresia  „alle in einer nation”,  care se traduce ca  „toate într-o singură națiune” , o expresie care ar putea fi folosită de o națiune care ar domina lumea.

Conspirație sau adevăr?

Nu se poate spune cu exactitate care este originea acestei monede. Videoclipul a fost văzut de numeroase persoane, iar părerile sunt împărțite. Unii susțin că este un mare fals, în timp ce alții sunt de părere că aceasta este dovada vie că universurile paralele există și că moneda provine din anul 2039, dintr-o lume alternativă.

Alții cred că este o nouă dovadă a călătoriei în timp, un test care arată modul în care Germania va fi o țară cheie în  cel de-al Treilea Război Mondial. Ei au adăugat, de asemenea, că naziștii care trăiesc în secret în  Antarctica  se vor alătura germanilor din cel de-al patrulea Reich (moneda nazistă a anului 2039).

Deocamdată nu se poate stabili dacă această monedă este reală sau nu. Sunt doar speculații, care nu fac altceva decât să aprindă imaginația publicului larg.

Deci, care poate fi explicația?



În primul rând, există o inscripție în limba spaniolă care spune  „Noua Germania”. Mexicul nu a fost niciodată un aliat al Germaniei naziste. O explicație ar fi că ar  putea fi tratată ca o monedă comemorativă, dar Mexicul și Germania nu aveau niciun fel de alianță.

În plus, Mexicul a declarat război Germaniei în 1942. În plus, nu există nici o monedă nazistă cunoscută care să aibă inscripția  „Alle in Einer Nation”  . Deci, dacă nu este un trucaj, este cu siguranță o monedă foarte ciudată fără nicio explicație logică.

Pe lângă această explicație logică, există numeroase teorii ale conspirației, care aduc în discuție presupusele experimente, realizate de naziști, ale călătoriei în viitor. Există, de asemenea, zvonuri că, după căderea Germaniei în 1945, unii naziști au reușit să înființeze baze secrete în Antarctica, care sunt încă operaționale astăzi. De aici și până la călătoria într-o lume paralelă nu mai este decât un pas și astfel s-ar putea explica prezența acestei monede.

Monedă nazistă din anul 2039 descoperită în Mexic . Vine dintr-un univers paralel ? Monedă nazistă din anul 2039 descoperită în Mexic . Vine dintr-un univers paralel ? Reviewed by Just Admin on 03 mai Rating: 5
Comment Box is loading comments...
Un produs Blogger.